Inocenta pijamalelor in dungi

Standard

„Un copil poate sa invete oricand un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste.” (Paulo Coelho)

Am vazut mai multe filme despre evrei, razboi, armata, Hitler, lagare, tortura oamenilor, diferente, religie, doctrine, dar filmul acesta „The Boy in the Striped Pajamas„, pe care tocmai l-am vizionat mi-a lasat o alta tristete in suflet si totodata mi-a aratat inca o data cat de pura si inocenta poate fi gandirea unui copil, cat de usor poate fi influentat, cat de frumos poate zambi pericolului in fata, considerandu-l un simplu joc. 


De cele mai multe ori uitam cum e sa fii copil, sa te joci, cum viata e o continua joaca de fapt, cum oamenii mari iti dau raspunsuri complicate si cum se fastacesc la intrebarile cele mai simple.

Intr-o lume si-un timp cat se poate de amar, de dureros si greu, copii nu inteleg ce se intampla, au cu totul alte prioritati si idei despre evenimentele din jurul lor, iar in nestiinta lor privesc pericolele fix in ochi, in fata fara sa se sperie, fara sa se gandeasca la consecinte, fara sa spere la ceva concret, iar toate acestea ii fac sa fie atat de puternici si atat de slabi in acelasi timp, iar durerea pe care o poate aduce aceasta inocenta pura uneori poate fi crunta si nedreapta.

Incarcatura istorica a vremurilor de razboi, de distrugere, de impartire a puterii si drepturilor in functie de religie, origine, haina militara apasa enorm pe sentimentul pe care ti-l lasa intreaga poveste.

O diferenta imensa intre acele timpuri si cele de astazi. Intr-o lume care vrea sa o elimine pe alta, cand copii si oameni nevinovati platesc atat de scump si de nedrept pentru nimic, sau pentru ca aveau un vis pe care si-l urmau. Pe cand astazi nici cei mai cruzi si vinovati nu platesc nici un sfert din suferinta celor de atunci.  Dar desigur nu e cazul ca acea modalitate crunta de pedepsire sa revina nici in chestiunile/problemele si durerile majore de astazi, pentru ca trebuie sa mergem spre mai bine, spre evolutie, spre drepturile tuturor, spre o incercare de egalitate, spre pedepse blande dar cu rezultate concrete, spre vieti mai bune.

Un film, o poveste cat se poate de matura, de reala si de infioratoare pentru cei mari, vazuta aici prin ochii a doi copii din doua tabere diferite, care „ar trebui” de fapt sa se urasca… Si toata aceasta durere oarba ar trebui sa fie o mare lectie de viata pentru cei mari, pentru cele doua tabere, pentru cei asupriti cat mai ales pentru cei care tortureaza si iau dreptul la vieti nevinovate.

„Copilăria e o stare fără vârstă, ea ţine de infinit, este singura felie care topeşte întregul univers înconjurător, vârsta în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară şi gâzele, parte şi ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria este seismograful care anunţă cutremurele intime de mai târziu; în funcţie de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, şi nu altfel. „

Imi poti scrie aici comentarii, sfaturi, zambaceli, pupicioi...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s