In urma ta… zambete!

Standard

Se spune ca fiecare avem un loc anume, un destin.. ca familia nu ne-o alegem, ca prietenii da.. ca cineva acolo sus ne urmareste si ne ajuta.. ca pe timpul vietii reusim sa ne dezvoltam din toate punctele de vedere si in toate domeniile.

Incerc sa ma gandesc la ideea de origine.. De fapt cat de bine semanam cu parintii, cu bunicii? De fapt cum se face ca 2 frati pot diferi enorm in viata, desi au primit aceleasi „starturi”, aceleasi invataturi si conceptii? O buna perioada suntem ghidati de familie, dar apoi cand „scapam” in lume ce se intampla de fapt? Atunci facem ce am vazut, ce am fost invatati sau incercam sa trecem peste toate acestea si sa ne facem propriul set de principii de idei, lasand in urma locurile si ideile copilariei?

Eu una am plecat de ceva vreme buna din casa parinteasca. Ce e drept in unele treburi mi-am inceput ucenicia plecata fiind, dar ideile de bun simt, de lungul nasului, de familie, de deschidere spre comunicare, spre vorba buna le-am avut indoctrinate de la parinti. Intotdeauna mi-a placut sa las un cuvant de buna-ziua pe oriunde am poposit – in limita bunului simt. De asemenea nu am incercat vreodata sa uit de unde am plecat si cine mi-a intins o mana, cine mi-a fost alaturi si la bine si la greu….

Am avut ocazia sa-mi revad cea mai buna prietena din liceu, in ziua nuntii mele, desi distanta dintre noi de’a lungul anilor si-a pus amprenta. A fost o bucurie speciala pentru mine, sa o am aproape. M-am intalnit la un moment cu o fosta colega de la primul meu loc de munca, care nu era foarte incantata in primele noastre momente de lucru impreuna, dar care cu timpul s-a schimbat radical. Iar revederea a fost la fel de eroica. Nu mai zic de prietena mea – colega de pat, care desi nu mai e aproape de mine fizic stiu ca se bucura de fiecare data cand ne auzim la telefon sau ne revedem. Sau de prietenii nostri dragi din Piatra, proaspat parinti de care ne leaga amintiri frumoase, dar destul de putine – tot din cauza distantei.

Urasc despartirile dar traiesc cu speranta ca o despartire fizica nu inseamna o ruptura sentimentala. Nu insemna sa nu ne mai vorbim, sa nu mai radem impreuna, sa nu mai facem shotii, sa nu ne incurajam in momentele grele. Din contra! Desi e clar ca exista persoane care se rup foarte usor de tot ce au fost candva, de persoanele dragi din jur, de ideile pe care le promovau candva… depinde de fiecare.. depinde cat de slabi suntem, daca lasam ca un grup, un oras, o viata noua ne fac sa uitam de unde am plecat cu adevarat.

Sunt mandra de orasul meu natal, de parintii mei si de educatia pe care mi-au suflat-o, de relatia mea cu jumatatea mea de copil – sorela, de oamenii care mi-au adus un zambet pe chip, care au adus ceva in viata mea, de la care am avut ce invata, de felul meu si al lor de a fi… Si stiu ca oriunde m-ar calauzi pasii voi incerca intotdeauna sa stiu ca in urma mea am lasat un zambet, o urma de fericire pe chipurile celor din jur.

Mereu ma voi intoarce cu drag la oamenii care au stiut sa conteze in viata mea si pentru sufletul meu, la oamenii care au ras si au plans cu mine, care mi-au suportat „trancanelile inutile”, care m-au facut sa nu ma simt singura si sa stiu ca ma pot sprijini pe ei la rau si la bine… E placuta senzatia de a sti ca in urma ta unii oameni zambesc cand se gandesc la tine si mai ales atunci cand te revad.. Ador zambetele sincere de revedere a celor dragi..

Nu uita ca in urma ta, ar trebui sa rasara o simpla floare, sa ramana o amintire placuta!

Imi poti scrie aici comentarii, sfaturi, zambaceli, pupicioi...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s