Pe langa intrebarea aceasta, cel putin inca 5 imi bantuie gandurile (daca ma concentrez putin s-ar putea sa rezulte muulte altele, dar ne rezumam la acestea):
1. Timp pentru ce?
Avem timp sa radem, sa sprijinim prietenii cand au nevoie de noi, sa ne vedem de sanatate fizica si mentala, sa ne bucuram de clipele marunte, sa credem in destin sau in viata spirituala, sa gatim bunatatile pe care le visam, sa calatorim in locuri vazute in reviste, sa facem sport, sa mergem la saloane de infrumusetare, sa ne perfectionam, sa decoram casa si biroul, sa ne organizam garderoba, sa ne vizitam parintii si prietenii, sa dormim, sa ne uitam la serialele preferate, sa mergem la spectacole si scenete la teatru, opera, cinema, filarmonica, sa facem un cd cu melodiile preferate, sa citim o carte deja inceputa sau recomandata de cineva, sa facem cadouri celor dragi, sa stam la povesti la telefon, sa dam cu mopul, sa mergem la cursuri, sa spalam masina, sa lenevim, sa stergem praful, sa fim oameni intregi la minte si suflet?
Clar avem cu ce sa ne ocupam timpul. Si pe cel pe care il avem si pe cel care ne lipseste.
2. Avem nevoie de timp?
Oooo daaa! Nu de putine ori m-am intrebat cum se descurcau parintii nostri. Pe ai mei i-am vazut cum au crescut singuri 2 copii (nici una dintre noi nu am stat la vreun bunic, sau am fost crescute de vreunul dintre ei), au mers la munca in 3 schimburi (nu era concediu de maternitate/paternitate care nici acum nu le ajunge mamicilor dornice de stat acasa:D – stiu, am fost rea), au avut grija de toti cei 4 bunici pana la finalul vietii lor, au avut de intretinut un apartament si in acelasi timp s-au ocupat si de constructia casei si celor adiacente acesteia, au mers si in concedii, ne-au dus la munte la mare, au facut mereu toate zilele de nastere ale membrilor familiei cu invitati si pregatiri delicioase (o eroina mamitica, clar – nu voi putea sa ma ridic vreodata la nivelul ei), s-au ocupat de educatia noastra (isi faceau timp sa ne verifice temele, sa ne inscrie la cursuri, sa ne trimita la biblioteca, sa ne verifice activitatile zilnice) si eu una simt ca deja sunt in panica de timp, ca nu-mi ajunge atat cat mi-as dori.
3. Stim sa pretuim timpul pe care il avem?
Asta clar nu! A se vedea ca de obicei apreciem timpul pe care l-am petrecut cu oameni dragi, atunci cand acestia nu mai sunt in preajma noastra. Nu stim sa apreciem sanatatea si importanta ei, pana nu ne imbolnavim. Orice sentiment devine mai puternic si ne face sa ne dam putin cu capul de pereti in momentul in care pierdem sau nu avem ceva/pe cineva anume. Nu de putine ori ne dam seama ca a trecut timpul pe langa noi, dar nu am bifat nimic nou, poate din ce ne programasem candva.
4. De ce lasam timpul sa treaca pe langa noi?
Eu cred ca din lene, indiferenta, iresponsabilitate… vointa slaba, pentru ca nu stim sa luam deciziile pe care sa le respectam mai apoi.
5. Cand e timpul potrivit pentru ceva anume?
Niciodata nu vom sti exact cand e momentul sa facem ceva anume, dar cred ca undeva in adancul sufletului se trage un semnal de alarma, care iti trasmite ca “acum e timpul sa.. sa studiezi, sa oferi o floare, sa strangi in brate, sa te casatoresti, sa faci un copil, sa-ti vizitezi prietenii sau familia, sa zambesti, sa fii fericit, sa pleci intr-o calatorie, sa iti iei o vacanta, sa iti iei o pereche de pantofi noi, sa-ti schimbi desktop-ul, sa-ti suni prietenii, etc”. Deci organizarea timpului se reduce in mare parte la mintea noastra sentimentala, care transmite anumite semnale creierului, care ia sau nu decizia potrivita, in functie de cat de convingator e sufletul:D.
In final, cred ca avem timp, dar din pacate nu stim sa-l folosim corespunzator! Esential e sa nu intram in panica si ne vom descurca de minune! 
) Om vedea…
