Tag Archives: Iasi
Vremea colindelor
Da. Tocmai s-a incheiat o saptamana in care m-am bucurat de mai multe spectacole organizate in cinstea Craciunului si-a Sarbatorilor de Iarna:
1. Concert de colinde la BCU Iasi – sustinut de Corul Facultatii de Compozitie, Muzicologie si Pedagogie Muzicala – Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi si dirijorul George Dumitriu.
2. Un spectacol de exceptie cu sala Ateneului din Iasi arhiplina, sustinut de ansamblul folcloric “Teodor Burada” – UNIVERSITATEA DE ARTE “GEORGE ENESCU” IASI si dirijorul lector univ. dr. Ciprian Chitu. Colindele, cantecele de stea, plugusorul, colindele cu masca animaliera, muzica populara cu suitele de dansuri moldovenesti si scenetele comice au fost interpretate absolut eroic! 2 piciulici mititei, imbracati popular au fost deliciul spectacolului. Momentele de dans popular mi-au adus aminte de surioara mea, de momentele cand ea sustinea astfel de spectacole si de dezamagirea mea ca nu am reusit sa ajung sa o vad pe viu. Foarte frumos!
3. Vineri am fost la concertul cu Stefan Hrusca organizat de Iasi. O voce superba, dupa cei 30 de ani de cariera, care mi-a adus aminte de caseta din copilarie, pe care am ascultat-o de sute de ori! Cum spuneam si pe Facebook, mai am de bifat pe Stefan Banica Junior si Fuego, dar simt ca nu se vor putea ridica la nivelul acesta!
) Un concert absolut superb, de o ora, care m-a intors in timp, langa ai mei, cand stateam benoclata cu surioara mea, fermecate amandoua, in fata casetofonului care ne reda colindele lui Hrusca iar si iar. Un concert in care nu au rulat colindele una dupa alta, ci ne-am bucurat si de mici povestioare ale maestrului, din viata lui. Un concert in care am lacrimat la versurile si melodia “Ruga pentru parinti”, care trecea prin tine cu tunul, parca.
Sambata seara am ales plimbaceli pe la luminite, tot in spiritul Sarbatorilor de Iarna. Astept zapada si intalnirile cu cei dragi, pentru ca tabloul sa fie complet.
Toate acestea au fost cateva momente prinse in zbor, din cele sustinute de diferite organizatii, in Iasi. Saptamana care vine va avea de asemenea momente si spectacole frumoase, asa ca profitati din plin, ca merita!
Pupicioi!
Un Iasi abandonat in sclipirile trecutului?
Weekend-ul trecut am fost la Bucuresti. Nu stiu cata importanta dau unii la acest oras sau cat de existentiala e pentru altii vizitarea Bucuresti-ului, dar pentru mine a avut un impact destul de eroic:D.
Motivul numarul 1 pentru care am facut aceasta mica excursie a fost cursul festiv al surioarei mele, care spre surprinderea mea s-a facut mare si a terminat si Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Bursa de Valori. Nu pot sa va explic ce moment frumos am trait si cat de mandra sunt de ea si de tot ce-a invatat si tot ce reprezinta pentru mine.
Cand i-a strigat numele si am vazut-o rasarind dintre colegii ei zambacioasa si fericita am ramas fara cuvinte si emotiile m-au complesit. Cand mi-am vazut parintii mandri si multumiti, de data aceasta de fetita lor cea mica, am realizat cat de mult i-am rasplatit amandoua cu rezultatele noastre si cat de mult ne iubesc si ne doresc binele.
Cand Sebi o privea cu atata drag si se bucura enorm pentru ea, el care i-a fost si ii este sprijinul in orice ii mai rasare ei prin capusor, m-am bucurat enorm pentru ca o stiu in siguranta si iubita. Cand Andrei al meu se lauda cu draga lui cumnatica cu care imparte deliciile culinare ciocolatii mereu, imi crestea sufletul.
Eram atat de fericita ca am avut ocazia sa fiu langa ea si sa o vad implinita si multumita de rezultatele obtinute si aceasta mi-a fost dorinta de ziua mea: sa-i fiu aproape, asa cum ea mi-a fost mereu.
O festivitate frumoasa, emotionanta organizata de ASE in cadrul domeniului Stirbey, intr-un cort mare, in care li s-au inmanat diplomele si li s-a transmis absolventilor felicitarea de final si peste care au cazut baloane colorate si inscriptionate. Tot facultatea s-a ocupat sa asigure autocare si microbuze, contra-cost, pentru persoanele dornice sa mearga la aceasta festivitate! Bravo lor!
Dupa festivitate am sarbatorit putin iar apoi ne-am ocupat timpul cu muuulte plimbari prin Bucuresti. Spre marea mea uimire am gasit un Bucuresti schimbat fata de acum 6 ani cand am fost ultima data. Am gasit un sistem de mijloace de transport extrem de bine pus la punct si ieftin (o calatorie este 1,3 lei dar daca iei 10 calatorii ajungi si la 0,9 lei, un abonament pe toate liniile, fara reduceri de student sau pensionar te costa mai putin decat te costa pe o singura linie in Iasi, unde iau foc tramvaiele). Nu cred ca am asteptat vreodata mai mult de 5 minute intr-o statie. Sa mai completez ca am beneficiat si de autobuze in care functiona eroic aerul conditionat? Strazile asa cum trebuie sa fie pentru un minim de bun simt si anume fara glopi. Iar daca in calitate de pieton te prindea semaforul pe rosu, conducatorii din trafic nu se asezau cu burta pe claxon. Frumos!
A II-a editie a Conferintei Finantare.ro!
In calitate de Coordonator Marketing, va invit alaturi de Arhipelago si Fundatia Post-Privatizare pe 7 aprilie 2011, Iasi la Ramada Iasi City Center sa luati parte la cea de-a II-a editie a Conferintei Finantare.ro!
Mai ai 15 km.. de vorbit! :)
In ultima perioada am avut ocazia sa intalnesc oameni cu care lucram in cadrul aceleasi echipe dar de la distanta: prin telefoane, mailuri sau conferinte pe Skype. Miercuri la pranz ne-am echipat cu bagajele si ne-am pregatit de plecare spre Cluj-Napoca, un oras pe care nu am apucat sa il vad pana acum (nici acum nu prea am reusit, dar poate next time).
5 oameni imbarcati de drum, ne-am pornit spre taramuri noi pentru mine. Pentru inceput nu m-am desfasurat eroic. M-am montat pe bancheta din spate, pe mijloc si am cugetat o perioada.. la ce? nu stiu nici eu.. dar nu m-a tinut mult pentru ca m-a pocnit trancaneala.. asa debit verbal ce m-a apucat nici eu nu il recunoastem in anumite momente. Am crezut ca dupa ce am luat o masa tare gustoasa la Vatra Dornei ma va lua somnul si voi trage pe dreapta, dar de unde atata bucurie pentru tovarasii mei de drum.. amintirile ma napadeau si trebuia sa le destainui.
Am ajuns la momentul in care mi s-a spus “Andreea, baga, mai ai 15 km!”.. Asa si? Dupa cei 15 km trebuia sa mutesc:))?
Ajunsi in Cluj, am apucat sa zarim cateva cladiri interesante pana am ajuns la hotel, ghidati eroic de gps:D. Aici ne astepta una dintre colege, zgribulita de frig.. pupaturi alea alea cu celelalte fete pe viu de data aceasta, unde ne-a precizat Patricia ca nu exista om care sa vorbeasca mai mult ca ea.. Mada a fost putin in dubii si eu la fel.. dar finalul a schimbat putin treaba, conform unor vorbe marete precizate initial “N-ai cunoscut-o pe Andreea!” Vrajeala… vorbesc aproape cat un om normal.. da, aproape.. am si eu momentele mele de glorie:))
Am mai stat vreo 2 ore la hotel, dupa care ne-am echipat eroic spre Ioana, reprezentanta sefa de Cluj;)), care a fost maxim de dragutza si ne-a cazat la ea, ne-a oferit un mic dejun maxim de consistent si cu multa inima buna, mai ceva ca cel al baietilor de la hotel:D. Oricum nu am adormit pana nu am trecut in revista cu Mada toata activitatea din ziua respectiva, pana nu am decis la ce ora punem ceasul pentru trezirea de dimineata si totodata pana nu le-am trimis baietilor mesaj de noapte buna cu intrebare obsesiva a Madalinei “Aveti papuci de casa?”… evident niciun raspuns.. somnul era mult prea profund pentru astfel de detalii tehnice.
M-am trezit conform ceasului, la ora 06.00 pentru a ma duce la baie, a ma intoarce in pat, a o trezi si pe Mada si pentru a muta ceasul la 6.30. Eroic nu? Mai da omul rateu la alegerea orei de trezire! La ora 08.00 Patricia a fost maxim de punctuala sa ne ridice de la Ioana. Toate echipate ne-am pornit catre Hotelul unde aveam sa ne intalnim cu baietii si cu evenimentul in sine. Dar asta nu inainte de a mi se face cel mai frumos compliment din viata mea intr-o dimineata ce parea promitatoare: “In clipa aceasta imi doresc ca toti oamenii sa moara!”. Un citat eroic!
Toata bune si frumoase.. evenimentul a decurs in legea lui si tinut in fraie de organizatori. Trancaneala mea a mai luat o oarecare pauza pana cand a luat sfarsit conferinta si am ramas numai noi sa dezbatem treburi existententiale cum ar fi tablou in ceata cu surprizele fetelor din Cluj: caricaturi pentru echipa de organizare. Vorba unui amic, membru in mandra echipa: “Strasnica treaba!”
Dupa eveniment ne-am recules olecutza la Ioana, unde ne-am echipat si am pornit spre localul unde am papat si sarbatorit finalul. Inainte de a ajunge la local am mers la cumparat de suveniruri – magneti pentru frigider. Eu am ramas in masina si Mada a fost maxim de draguta sa-mi recolteze si mie vreo 2. Nu de alta dar daca nu… urmam sa le mai amintesc fetelor inca de 12.000 de ori ca ele au unghii la picioare si eu nu… ca eu am o scuza sa gresesc orice dat fiind faptul ca nu-mi simt unghiile de la picioare (acum si-au revenit, nu va faceti griji, doamne feri).
Evident trancanitoarele serii ne-am asezat in ordinea corecta, vorba unui amic prezent la masa: “Andreea, Madalina si Patricia! Yeessss!”. Existentiala era aranjare, pentru ca de nu… situatia nu mai statea atat de roz la directionarea numelor corecte catre persoanele in masura:D. Cine stie cunoaste!:)) Patricia era complet socata pentru ca a fost detronata si chiar umilita la acest domeniu.. Va dura probabil o perioada destul de mare pana isi va reveni din soc… dar eu am oferit si training pe aceasta directie
) Om vedea…
Seara s-a incheiat la un pahar de sampanie si la o activitate de follow – up asupra zilei evenimentului si cele petrecute acolo, dupa care un somn strasnic ne-a pocnit peste ceafa nu alta. De aceasta data nu am mai facut rezumatul zilei cu Mada, ci doar am incercat sa ne explicam oboseala groaznica pe care o resimteam desi munca fizica nu fusese de nicio culoare implicata… dar na.. a venit o alta dimineata… in care stiam ca cineva isi doreste ca oamenii sa moara si ca pana la ora 12:00 era setata pe silent. Ioana o dragutza si pe final, ne-a pregatit micul dejun, ne-a chemat un taxi si ne-am dus catre hotel de unde am pornit drumul spre casa…
Pe drum, le-am oferit sansa colegilor de companie sa se bucure de putina liniste … eu motzaind o mare pare din acesta. Din pacate cu 5 minute inainte de a ajunge la masa noastra de la Casa Bucovineana din Vatra Dornei am depasit viteza legala si radarul ne-a depistat (eram flamanzi, ce mai la deal la vale).. Se mai intampla… Dupa ce am luat masa.. yammy:X… am vorbit cu Patricia care era pe felie in caz ca va trebui sa mearga sa ma racoleze de pe undeva de pe drum, in caz ca eram “aruncata” din masina de la nervi cedati intr-un final:)). N-a fost cazul, dar ii multumesc ca e o dragutza:*!
Aproape ajunsi la Iasi, unul dintre colegii de suferinta constata ca drumul inapoi a parut mult mai lung decat cel dinspre Iasi spre Cluj. Bingo! Nu era evident?.. Am tacut eu, de aia! A fost liniste! Ce-nseamna sa le lipsesc… eeeiii asa-i cand dai un plus de savoare calatoriei:)) Modestia asta o sa ma doboare daca nu ma potolesc, dar nu-i bai… cine ma cunoaste, ma iubeste si-asa… si cu siguranta nu ma uita:))
Va pupic ceata Cluj si ceata Iasi si va multumesc pentru momentele placute petrecute impreuna!
Vremea “Degustarii de vinuri”…
“Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet.”
O zi frumoasa s-a aratat astazi la orizont… Am avut ocazia sa accept o invitatie din partea Icar Tours la o Degustare de vinuri la Casa Bilius din Iasi.
Am mai fost o singura data aici, in urma cu ceva ani.. Eram in pregatirile proiectului de licenta cu tema “Probleme organizatorice in cadrul meselor festive”, astfel incat faceam destule documentari si eram atenta la orice detalii, de cand intram intr-un restaurant si pana la plecare. De atunci, am fost profund impresionata de acest colt de rai, ascuns in Copou…
Am avut mare surprindere de a regasi toate notiunile pe care le analizam in acel moment in carti si in practica. De la pozitia ospatarului, pana la aranjarea mesei, pozitionarea farfuriei, etc. toate amanuntele erau puse foarte bine la punct. Sa nu mai vorbesc de mancarea extraordinara si de modalitatile de servire si prezentare a acesteia (servirea si prezentarea ca la carte a unui muschi in sare la gheridon).
Am aflat ca toate produsele se bazeaza pe preparare si pregatire in bucataria restaurantului: vinul casei, pastrama facuta la fata locului, bauturi alcoolice din nu stiu cate plante. Nu erau produse semipreparate de prin marketuri. Asadar am plecat de acolo cu o senzatie extrem de placuta si cu dorinta de a mai calca pragului unui restaurant deosebit.


















