In ultima perioada am avut ocazia sa intalnesc oameni cu care lucram in cadrul aceleasi echipe dar de la distanta: prin telefoane, mailuri sau conferinte pe Skype. Miercuri la pranz ne-am echipat cu bagajele si ne-am pregatit de plecare spre Cluj-Napoca, un oras pe care nu am apucat sa il vad pana acum (nici acum nu prea am reusit, dar poate next time).
5 oameni imbarcati de drum, ne-am pornit spre taramuri noi pentru mine. Pentru inceput nu m-am desfasurat eroic. M-am montat pe bancheta din spate, pe mijloc si am cugetat o perioada.. la ce? nu stiu nici eu.. dar nu m-a tinut mult pentru ca m-a pocnit trancaneala.. asa debit verbal ce m-a apucat nici eu nu il recunoastem in anumite momente. Am crezut ca dupa ce am luat o masa tare gustoasa la Vatra Dornei ma va lua somnul si voi trage pe dreapta, dar de unde atata bucurie pentru tovarasii mei de drum.. amintirile ma napadeau si trebuia sa le destainui.
Am ajuns la momentul in care mi s-a spus “Andreea, baga, mai ai 15 km!”.. Asa si? Dupa cei 15 km trebuia sa mutesc:))?
Ajunsi in Cluj, am apucat sa zarim cateva cladiri interesante pana am ajuns la hotel, ghidati eroic de gps:D. Aici ne astepta una dintre colege, zgribulita de frig.. pupaturi alea alea cu celelalte fete pe viu de data aceasta, unde ne-a precizat Patricia ca nu exista om care sa vorbeasca mai mult ca ea.. Mada a fost putin in dubii si eu la fel.. dar finalul a schimbat putin treaba, conform unor vorbe marete precizate initial “N-ai cunoscut-o pe Andreea!” Vrajeala… vorbesc aproape cat un om normal.. da, aproape.. am si eu momentele mele de glorie:))
Am mai stat vreo 2 ore la hotel, dupa care ne-am echipat eroic spre Ioana, reprezentanta sefa de Cluj;)), care a fost maxim de dragutza si ne-a cazat la ea, ne-a oferit un mic dejun maxim de consistent si cu multa inima buna, mai ceva ca cel al baietilor de la hotel:D. Oricum nu am adormit pana nu am trecut in revista cu Mada toata activitatea din ziua respectiva, pana nu am decis la ce ora punem ceasul pentru trezirea de dimineata si totodata pana nu le-am trimis baietilor mesaj de noapte buna cu intrebare obsesiva a Madalinei “Aveti papuci de casa?”… evident niciun raspuns.. somnul era mult prea profund pentru astfel de detalii tehnice.
M-am trezit conform ceasului, la ora 06.00 pentru a ma duce la baie, a ma intoarce in pat, a o trezi si pe Mada si pentru a muta ceasul la 6.30. Eroic nu? Mai da omul rateu la alegerea orei de trezire! La ora 08.00 Patricia a fost maxim de punctuala sa ne ridice de la Ioana. Toate echipate ne-am pornit catre Hotelul unde aveam sa ne intalnim cu baietii si cu evenimentul in sine. Dar asta nu inainte de a mi se face cel mai frumos compliment din viata mea intr-o dimineata ce parea promitatoare: “In clipa aceasta imi doresc ca toti oamenii sa moara!”. Un citat eroic!
Toata bune si frumoase.. evenimentul a decurs in legea lui si tinut in fraie de organizatori. Trancaneala mea a mai luat o oarecare pauza pana cand a luat sfarsit conferinta si am ramas numai noi sa dezbatem treburi existententiale cum ar fi tablou in ceata cu surprizele fetelor din Cluj: caricaturi pentru echipa de organizare. Vorba unui amic, membru in mandra echipa: “Strasnica treaba!”
Dupa eveniment ne-am recules olecutza la Ioana, unde ne-am echipat si am pornit spre localul unde am papat si sarbatorit finalul. Inainte de a ajunge la local am mers la cumparat de suveniruri – magneti pentru frigider. Eu am ramas in masina si Mada a fost maxim de draguta sa-mi recolteze si mie vreo 2. Nu de alta dar daca nu… urmam sa le mai amintesc fetelor inca de 12.000 de ori ca ele au unghii la picioare si eu nu… ca eu am o scuza sa gresesc orice dat fiind faptul ca nu-mi simt unghiile de la picioare (acum si-au revenit, nu va faceti griji, doamne feri).
Evident trancanitoarele serii ne-am asezat in ordinea corecta, vorba unui amic prezent la masa: “Andreea, Madalina si Patricia! Yeessss!”. Existentiala era aranjare, pentru ca de nu… situatia nu mai statea atat de roz la directionarea numelor corecte catre persoanele in masura:D. Cine stie cunoaste!:)) Patricia era complet socata pentru ca a fost detronata si chiar umilita la acest domeniu.. Va dura probabil o perioada destul de mare pana isi va reveni din soc… dar eu am oferit si training pe aceasta directie 
) Om vedea…
Seara s-a incheiat la un pahar de sampanie si la o activitate de follow – up asupra zilei evenimentului si cele petrecute acolo, dupa care un somn strasnic ne-a pocnit peste ceafa nu alta. De aceasta data nu am mai facut rezumatul zilei cu Mada, ci doar am incercat sa ne explicam oboseala groaznica pe care o resimteam desi munca fizica nu fusese de nicio culoare implicata… dar na.. a venit o alta dimineata… in care stiam ca cineva isi doreste ca oamenii sa moara si ca pana la ora 12:00 era setata pe silent. Ioana o dragutza si pe final, ne-a pregatit micul dejun, ne-a chemat un taxi si ne-am dus catre hotel de unde am pornit drumul spre casa…
Pe drum, le-am oferit sansa colegilor de companie sa se bucure de putina liniste … eu motzaind o mare pare din acesta. Din pacate cu 5 minute inainte de a ajunge la masa noastra de la Casa Bucovineana din Vatra Dornei am depasit viteza legala si radarul ne-a depistat (eram flamanzi, ce mai la deal la vale).. Se mai intampla… Dupa ce am luat masa.. yammy:X… am vorbit cu Patricia care era pe felie in caz ca va trebui sa mearga sa ma racoleze de pe undeva de pe drum, in caz ca eram “aruncata” din masina de la nervi cedati intr-un final:)). N-a fost cazul, dar ii multumesc ca e o dragutza:*!
Aproape ajunsi la Iasi, unul dintre colegii de suferinta constata ca drumul inapoi a parut mult mai lung decat cel dinspre Iasi spre Cluj. Bingo! Nu era evident?.. Am tacut eu, de aia! A fost liniste! Ce-nseamna sa le lipsesc… eeeiii asa-i cand dai un plus de savoare calatoriei:)) Modestia asta o sa ma doboare daca nu ma potolesc, dar nu-i bai… cine ma cunoaste, ma iubeste si-asa… si cu siguranta nu ma uita:))
Va pupic ceata Cluj si ceata Iasi si va multumesc pentru momentele placute petrecute impreuna!
