Ne molipsim unii de altii! :)

Primavara imi da o stare tare faina… soarele, culorile vii ma fac sa simt ca traiesc, ca vreau sa dansez, sa fiu sexxy mamasita, sa ma bucur de toate, sa fac daruri, sa transmit pupicioi si imbratisari celor dragi, sa le zambesc tuturor, sa fac ordine si disciplina atat in casa, dulapuri si calculator cat si in suflet.  

Ma gandesc ca in lumea asta mare si chipesa, nu poti fi fericit sau trist singur… nu cand esti implicat, nu cand oameni dragi iti sunt aproape sau tu le esti lor. Patania care m-a facut sa ma gandesc la aceasta stare, vi-o povestesc in cele ce urmeaza.

Sotiorul meu si-a pierdut zilele acestea bratara de aur, cadoul lui de la parinti de majorat – set cu lantul. O bratara la care tinea mult, care era facuta manual, la comanda… deci cam greu spre imposibil sa gasim alta. Nestiind unde anume si cand i-a cazut de la mana, am orbecait amandoi prin locurile in care a fost in ultimele 2 zile, dar fara reusita.

Oricat as fi incercat sa-l incurajez, sa ii spun ca luam alta, ca la turci sigur vom gasi un model asemanator, ca daca va fi ca bratara sa fie a lui va aparea cumva, daca nu, inseamna ca cineva are mai mare nevoie de ea decat noi… era inutil pentru ca el era trist si dezamagit… si stare mea era si mai si cand il vedeam asa si nu puteam sa fac nimic.

Tot gandindu-ma si refacandu-i traseul din ultimele zile, am cautat in toate colturile din casa, in speranta ca aici s-a pierdut si am reusit… am gasit-o si am putut sa-i aduc fericirea, sa fac singurul lucru pe care si-l dorea acum – sa aiba bratara lui inapoi.

Asa ca am ajuns sa constientizez si mai accentuat ca traim prin cei din jurul nostru, le traim starile, ne traiesc emotiile… ca uneori e mai greu pentru cel de langa, implicarea fiind in dublu sens.. Asa cum mamele au emotii mult mai mari pentru copii cand ii lasa la scoala, la gradinite, cand au examene, etc.  simt ca acum mi s-a inversat rolul de copil,  dorind acum ca eu sa fiu pusa la incercare si nu parintii mei, nu cei dragi mie… Asa patesc cu sotul meu, cu sora mea, desi stiu sigur ca sunt mai eroi ca mine, ca nu se dau batuti in veci.. nu pot sa nu traiesc la intensitate maxima, poate prea mult decat e cazul, sentimentele si starile prin care trec ei. 

Am noroc ca sunt destul de organizata si ce-i mai important ca optimismul nu ma paraseste usor si cred cu tarie ca unele lucruri rele la prima vedere, ni se intampla cu un scop si ca ceva bun trebuie sa iasa la suprafata la urma urmei.

De asemenea cred cu tarie ca putem face orice daca suntem sanatosi si ca aici am putea gasi singurul hop care ne-ar putea face sa ne simtim demotivati, dar cu siguranta faptul ca nu gasim camasa, pantofii visati, ca nu ne permitem anumite luxuri, ca parca nuanta de par nu e cea de pe cutie, ca tricoul preferat nu ne mai vine, ca pozele au iesit in ceata, ca mancarea a iesit fara gust sau orice alt lucru marunt ni s-a intamplat (si pe care in prima faza il vedem ca o catastrofa), trebuie sa ne reamintim ca important e sa fim bine, sanatosi: noi si cei dragi noua si sa ne punem pe treaba in continuare cu optimism si zambet chipes pe mutrita… pentru ca toate se vor aseza intr-un final, asa cum trebuie sa fie!

Nimic nu ne poate sta in cale daca ne propunem cu adevarat, iar daca nu am reusit sa realizam un plan trebuie continuat sa muncim pentru el, sa speram in el, sau pur si simplu sa renuntam, sa invatam sa ne detasam de el, pentru ca nu e pentru noi.. pentru ca avem alte planuri marete de realizat, cu siguranta.

Si DA! Ajungem momente in care traim prin altii, cand simtim ce simt ei, cand am vrea sa ne dam peste cap sa le rezolvam problemutele, cand am prefera sa fim noi in locul lor. Dar asta insemna sa iubesti, sa fii langa cel de langa tine, sa fie langa tine cand ti-e greu sau cand ti-e bine. Ne bucuram impreuna, ne intristam impreuna, radem si plangem impreuna si ne molipsim unii de la altii fara sa ne dam seama – atat trairile, sentimentele cat si obiceiurile, gandirea, alegerile si asta ne face sa devenim un intreg.  

Suntem oameni! Si DA, am nevoie de cei dragi. Am nevoie sa traiesc prin mine si prin cei din jurul meu!  Am nevoie de bucuriile lor, pentru a le simti pe ale mele. Am nevoie de mine si de ei, pentru a fi completa! Impreuna! :”>

Da!

Dap. Astazi se implinesc 2 ani de cand am spus un “Da!” cat se poate de sigur. Un “Da!” care a schimbat cursul vietii a 2 oameni! Un “Da!” care ne-a unit destinele, drumul, sentimentele. Si in continuare sunt mandra de acel “Da!”. 

Acum 2 ani m-am semnat pentru prima data cu noul nume. Acum 2 ani, m-am prezentat eroic la coafor, m-am machiat si aranjat frumusel si am pasit la Starea Civila, pentru a fi personajul feminin principal. Acum 2 ani, aveam casa plina cu parintii mei dragi, cu prieteni care venisera sa-mi sustina decizia, sa ma vada cum pornesc spre formarea unei noi familii. 

Acum 2 ani, primeam de la dragul meu un buchet superb de flori asortat cu tinuta mea si un mega cos de flori de la parinti, surioara si colega mea de pat din vremurile studentiei. Acum 2 ani semnam eroic in catastif, ziceam “Da!”, zambeam la aparatele foto si ieseam triumfatori din Starea Civila, in timp ce oamenii dragi ne cantau “La Multi Ani!” si aruncau confetii pe noi. Acum 2 ani beam sampania si primeam urari de “Casa de piatra!” si evident cadouri pentru noua familie intemeiata.

Fluturele si timpul

Foarte frumoasa este reclama de la Cosmote cu fluturele. O lectie de viata adevarata.

Mi-a amintit de mine si surioara mea cand eram mici si mergeam la bunici cu autobuzul. La fiecare statie, fiecare oprire ii intrebam pe ai nostri: cate statii mai sunt? la a cata statie suntem? unde suntem acum?. Aceleasi intrebari de fiecare data si aproape la fiecare statie, dar la care primeam mereu raspuns… Cata rabdare, ufff!… Iar tata vorbea cu soferii sa ne lase sa stam pe langa ei, in fata, pentru a nu ne fi rau de autobuz si probabil ca asa ne luam cu cascatul ochilor pe geam si mai uitam sa pornim interogatoriul :”>.

Intr-adevar “nu gasim timp sa ascultam…”

Prajitureala…

Momentele super asteptate au sosit.. Sarbatoarea Craciunului se apropie, astfel incat am avut ocazia sa merg acasa pentru taiatul porcului, pentru petrecut timpul cu familia, pentru jucat remi, pentru a o lua pe Piscotel la mine. Intorsi in Iasi am inceput prima seara cu un film 3d – Tron.. dragutel, dupa care a urmat o zi de cumparaturi-cadouri in care ne-am dat duhul, dar care macar s-a concretizat cu rezultate pe masura;;).

Dupa aceste momente speciale, am inceput pregatelile pentru Misiunea: “Prajitureala”. Lista cu ingredientele ce ne trebuiau a fost inmanata barbatului casei, care s-a descurcat eroic la restituirea ei sub forma de produse.

A urmat activitatea noastra. Eu si Piscotel ne-am inarmat cu rabdare, ingrediente si zambaceli pentru indeplinirea misiunii…

Alegeri…

Tocmai am primit o povestioara tare draguta, care nu face decat sa demonstreze cate alegeri avem de facut in viata si oricat de grele sunt ele, de cele mai multe ori… sper… au un final reusit:

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie….

Fata de masa

Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila… Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba…

Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si… termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral…

Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica….

Iti multumesc!

Pentru azi.. in primul rand La Multi Ani, Piscotel! si apoi… pentru toate zilele, pentru toate incurajarile, imbratisarile, kisacelile, momentele petrecute impreuna, pentru toate sfaturile si vorbele eroice spuse la momentul potrivit, pentru toate rasetele si poznele facute impreuna, pentru toate alinarile si surprizele facute, pentru toti nervii si pentru supararile alinate, pentru ca imi dai ocazia de fiecare data sa ma mandresc cu tine, pentru ca stii sa ma sustii din orice colt al lumii, pentru ca esti TU de fiecare data, pentru ca am incredere in tine, pentru ca te stiu langa mine chiar si cand kilometri ne despart, pentru ca esti sora pe care si-ar dori-o oricine, dar de care ma bucur numai eu,  pentru ca esti frumoasa si desteapta, pentru ca ma alinti cum stii tu mai bine, pentru ca stii sa ma “ventuzezi” si sa ma faci sa rad..pentru toate astea si multe alte… Anca, ITI MULTUMESC!

Si-acum imi amintesc ca eram in liceu si trebuia sa vorbim despre persoana care ne inspira, care o avem ca model.. Si care mai de care vorbeau de Angelina Jolie, de regina Elisabeta, de printesa Diana… dar eu de tine.. Da! Sunt mandra de sora mea mai mult ca orice! Sunt mandra ca e puternica si ca stie ce vrea in viata! Sunt mandra ca e activa si implicata in tot ceea ce face, chiar daca asta inseamna sa aiba multe activitati de’o data. Sunt mandra pentru tot ce poate face ea si eu nu! Sunt mandra pentru ca e puternica si imi da si mie din puterea ei, oricand am nevoie! Sunt mandra ca e sora mea si nu as putea sa-mi imaginez viata fara ea… distanta dintre noi e deja cam greu de suportat.. dar avem tehnologia slava Domnului..

Ce pot inseamna 5 minute?

O intamplare trista din viata altora te face sa te gandesti pentru o clipa la viata ta si la timpul irosit aiurea:(….

Intr-o zi frumoasa de vara, intr-un parc, o femeie s-a asezat pe banca langa un domn.

“- Acela e fiul meu “, spuse ea. aratand cu degetul un baiat in tricou rosu care se juca in parc.

“- E un baiat dragut”, ii raspunse barbatul.

“- Aceea e fetita mea, cea cu bicicleta”

Apoi, uitandu-se la ceas, isi intreba fata:

“- Cristina, ce zici, mergem acasa?”

Cristina ii raspunse rugator “- Inca cinci minute tata, mai stam? te rog?”

Barbatul dadu afirmativ din cap iar Cristina pedala mai departe bucuroasa.

Minutele au trecut si barbatul intreba din nou

“- Mergem acum?”

Fetita ii raspunse iarasi “-Inca cinci minute tati, te rog!”

Barbatul ii raspunse zambind : “- Bine”

Femeia de langa el nu se putu abtine sa exclame

“- Dar esti cu adevarat un tata foarte ingaduitor!”

Barbatul, se uita la dansa, zambi si ii spuse:

“- Fratele ei mai mare, Dinu, a fost calcat de un sofer beat anul trecut, cand ea se plimba cu bicicleta, tot aici, in parc. Niciodata nu am petrecut prea mult timp cu Dinu iar acum as da orice pentru a fi cu el cinci minute, dar nu se mai poate. Am jurat sa nu mai fac aceeasi greseala si cu Cristina.

Ea se gandeste ca mai are cinci minute in plus sa se plimbe cu bicicleta.

Dar adevarul este ca eu mai am cinci minute in plus sa o privesc cum se joaca.”

Sursa: povesticutalc.ro

You Were My Everything…

Dragostea si nebunia

O povestioara veche, cunoscuta si adevarata:

Se spune că demult s-au întâlnit câteva sentimente şi câteva alităţi ale omului. Când PLICTISEALA bombănea a treia oară, NEBUNIA  a propus: hai să ne jucăm de-a ascunselea.

INTRIGA a făcut pe mirata iar CURIOZITATEA, fără să se abţină, a întrebat: De-a ascunselea? Şi cum este asta?

“Este un joc în care eu mă fac (îmi acopăr faţa) şi încep să număr, de la unu la un milion, în timp ce voi vă ascundeţi. Când termin de numărat, vă voi căuta până vă găsesc”, explică NEBUNIA.

ENTUZIASMUL dansa de mulţumire iar BUCURIA ţopăia pentru că a reuşit să convingă ÎNDOIALA şi chiar INDIFERENŢA, cea pe care n-o interesa nimic.

Dar nu toţi au vrut să participe. ADEVĂRUL a preferat să nu se ascundă. De ce? Pentru că la sfârşit îl găseau mereu.

ORGOLIUL considera că jocul acesta era o prostie. În fond îl deranja că nu fusese ideea lui. Iar LAŞITATEA a preferat să nu rişte.