4 ani!

Da, vremea asta ma face sa devin melancolica, dar cu o mare zambaceala implicata in toata treaba asta. Astazi se implimesc 4 ani de cand fac parte din echipa Arhipelago.

4 ani in care am avut de invatat o multime, 4 ani care au coincis cu perioada mea de maturitate, de crestere, de preluare a vietii in propriile maini, de demonstratii ca sunt capabila sa fiu EU.

4 ani in care parintii mei s-au mandrit cu mine, chiar daca nu prea intelegeau ei ce treaba fac eu acolo. 4 ani in care sora mea se bucura din toata forta ei si ma incuraja si-mi spunea ca sunt un model pentru ea. 4 ani in care sotul meu m-a sprijinit si s-a bucurat de reusitele mele. 4 ani in care am realizat si mentinut relatii frumoase de colaborare cu partenerii si clientii companiei. 

Am avut parte de multe schimbari pe parcursul acestor ani, care m-au adus unde sunt astazi… si cine stie ce ne rezerva viitorul:)). Irinel, pazeste-ti spatele!

4 ani in care am facut activitati diverse: redactie, organizare de evenimente, coordonare echipe, vanzari, PR, marketing. 4 ani in care mi-am dat toata silinta sa ma bucur ca avem in echipa o atmosfera frumoasa si zambacioasa.

Ani in care zona IT si oamenii de aici au devenit mult mai sociabili si draguti:D. Ani in care nu ma mai sperii usor de comunicarea cu oameni noi. Ani in care am incredere in mine si in echipa care stiu ca ma sustine.

Ani in care am devenit omul care sunt astazi multumita managerului si colegilor mei. Ani in care ne-am povestit viata unii altora. Ani in care familia mea au devenit ei. Ani in care am avut ocazia sa dezvoltam impreuna proiecte si ne-am atasat de ele. Ani in care ne-am mandrit impreuna, ne-am luptat impreuna in plina criza si am supravietuit frumos.

Ani in care am invatat de la Marius ca pot avea incredere in mine, ca ma pot bucura de sentimente sincere si de creativitate, ca e ok sa punem suflet, ca va fi acolo sa ma sprijine, de la Elena sa fiu puternica si sa lupt pentru ceea ce cred, de la Irinel ca situatiile nu sunt atat de sumbre pe cat pot arata si ca le rezolvam impreuna daca suntem ZEN, de la Cata ca trebuie sa fiu organizata, de la Cristi ca dulciurile pot face parte din viata de zi cu zi a fiecaruia, de la Valeria ca asa “copil” simpatic si plapand am parut si eu la inceputuri, de la Carmen ca pot sa stau dreapta (cu tocuri sau fara:D) sa invat multe lucruri noi, de la Cami ca pot sa rad cu pofta oricand simt asta, de la Lidia ca pot sa ma bucur de viata si sa apreciez ce conteaza cu adevarat pe parcursul ei, de la fosti colegi ca trebuie sa-mi urmez visul daca mi l-am redescoperit.

Si da, astazi va multumesc tuturor pentru ca impreuna suntem eroici! Pupicioi, lume!

Despre bani, management si succes

In spatele fiecarui atlet se afla o mama…

… care il iubeste:

Tare dragutza reclama de la P&G!

Titanic 3D

) Eu tot vreau sa-l vad, sa-l traiesc lacrimand eroic, chiar si cu umbrela pe pozitii! )

Mai fericiti… :)

Doresc tuturor oamenilor frumosi la suflet, celor care mi-au fost aproape, m-au sprijinit si incurajat, m-au facut sa rad, sa plang, sa tremur de emotie, de fericire, oamenilor tristi, suparati, pierduti… un Paste plin de lumina, incredere, speranta, iertare si implinire sufleteasca! 

Profitati de momentele petrecute cu cei dragi – prieteni, familie, colegi, astfel incat aceasta Sarbatoare sa va aduca zambete pe chipuri si suflete. Macar, incepand cu aceasta perioada, ar trebui sa fim mai buni, mai calzi, mai prietenosi, mai deschisi spre comunicare si voie buna, mai darnici, mai iertatori… mai fericiti!

Paste Fericit, lume! 

Mancarea si sanatatea

Cu totii stiti ca imi place sa gatesc si sa mananc (nu mult, majoritatea cetatenilor care ma cunosc remarca “trancaneala” mea speciala cand vreau si de aia, si de aia, si putin din cealalta urmand sa ciugulesc din toate putintel si apoi sa pasez la cei din jur, nu de alta, dar e pacat sa stricam bunatate de bucate:D).

La mine in familie bunica de pe mama (pe care am apucat sa o cunosc si sa ma bucur de bunatatile realizate de ea) era un geniu culinar de dimineata, cand nici nu era zi afara. Mama mea – cam 3/4 din viata si-a petrecut-o in bucatarie, ne-a alintat cu feluri de mancare diferite, care mai de care mai pe alese (tata manca ceva, eu si Anca cu totul alte preferinte). A facut singurica cantitati industriale pentru zile de nastere la toata familia, sarbatori, praznice, hramuri, etc.

Si traditia meselor imbelsugate o regasesc din fericire si la mama soacra, care ma asteapta mereu cu multe feluri de mancare ca sa mananc eu din toate, sa-mi rasfat pupilele gustative. Asadar, deocamdata ma bucur din plin de mesele mamelor, mai ales de sarbatori cand eu nu fac nimic de mancare, ca nu are rost sa le stric bucuria de a ne astepta la masa cu bunatati preparate de ele. 

Cand am plecat pe la facultati pachete peste pachete, in care ne pregatea multe feluri de mancare in cantitati potrivite:D. Sora mea si-a cumparat ghiozdan de munte de ala serios, cu care se duce sa “ridice” si bagajele trimise de mama cu mancare:D.

Oricat de greu ar fi dus-o cu banii parintii mei, niciodata nu am auzit sau nu am simtit vreo urma ca nu am avea ce manca (bine, nici nu mancam “mofturi” de pesti, creveti, icre negre, etc.). Tot timpul am avut mancare gatita, preparatele din carne (pastrame, rulade) ne luau pentru sandwishuri, dar nu ne dadeam in vant dupa ele. Am fi preferat de o mie de ori un snitel facut de mama (intr-o mod unic – l-as recunoaste din 1000:D). Mesele de sarbatori nu le pot descrie, de dimineata pana seara mancam randuri, randuri de mese cu prieteni, cumatri, rude.

Partea exceptional de buna pe care am prins-o eu si sora mea si pe care vreau sa incerc sa o transmit copiilor mei, cand va fi cazul, e ca am mancat preparate de casa (oua, carne, legume, branzeturi, smanatana, etc.). Ai mei tot timpul carau cu sacosele produse de la tara, cumparate de pe la vecini, schimb pentru terenuri date acestora, primite cadou, etc. pentru ca bunicul care era mai aproape, nu avea decat cateva gaini, el fiind batran si singur (bunica de pe tata a murit cand aveam eu 6 luni).

Mancam natural si sanatos! Adoram ouale fierte si ochiurile, iar cele de casa aveau o culoare superba, ca sa nu mai zic de gust. Conserve, dulceturi, muraturi, zacusti, sosuri numai preparate de mama in casa (inclusiv astazi tot de la ea le luam:D). Ciupercile (ghebele) culese de cu toamna de tata si puse la congelator sau cu sare, sunt un deliciu. Dulciuri din comert mancam foarte rar (erau si putine si scumpe si nesanatoase), dar mama ne facea (si inca ne mai face) ceva bunut, dulce de casa. Sucuri din comert nu beam decat la zile de nastere, la sarbatori – pentru ca in rest mama ne facea suc cu sirop de brad, soc sau limonada (luam sifoane sau cu apa din Piatra-Neamt de la robinet, care e rece si buna).

Acum ma sperii daca ma apuc de citit pe ambalaje, de ingredientele care sunt publicate, cine stie cate mai sunt pe langa.. asa ca de multe ori prefer sa nu ma uit si gata. Mai avem un minim de sanse cu produsele din piata, dar nici acolo nu mai este siguranta. Mai sunt targurile de produse bio, naturale, etc. dar cam scumpute pentru a putea pregati o masa completa.

Oricum momentan am cam scos de tot din alimentatie vegeta, salamurile si preparatele din carne (foarte rar, de pofta), avem aproape intotdeauna o supa/ciorba in frigider, pregatim cam o data pe saptamana peste, ne-am dotat cu tigai la care folosim putin ulei, incercam sa luam oua si lapte de la taranii, care-mi sunt dragi si pe care ii apreciez cu tarie, ne bucuram in continuare de bunatatile conservate de mama, de zarzavaturile puse de mama-soacra, dar cu siguranta voi lua exemplu colegei mele, Camy, pentru cand voi avea copii.

Atunci voi face tot posibilul sa le iau&dau produse sanatoase si de calitate, sa le prepar eu cu mana mea mancarea, sa stiu ce le pun in ea, sa-i feresc pe cat posibil de toate nenorocirile din alimentatia de astazi… Evident ca nu voi fi terorista in extrema, dar pe cat posibil, macar in primii ani de viata, cred ca toti copii ar trebui sa incepa cresterea intr-un mod sanatos si armonios. 

RESTART yourself!

Sunt momente cand simt ca mi se blocheaza conexiunile, cand simt mici subcircuite in mintea mea, cand ma debusolez, cand simt ca nu pot citi nici macar chipurile celor din jurul meu, cand vorbim impreuna dar ne intelegem separat.

Nu mi-e teama de faliment asa cum o mare parte din romani traiesc. Nu mi-e teama de bani sau de lipsa lor (deocamdata). Nu mi-e teama ca nu-mi iese culoarea dorita la par. Nu mi-e teama de clienti si de situatii neprevazute pentru ca am incredere ca le pot rezolva, ca totul se formeaza in jurul unei comunicari si sinceritati dezvoltate pe parcursul colaborarilor. Nu mi-e teama sa organizez sau sa fac parte din echipele de organizare ale evenimentelor business, nu mi-e teama ca voi uita sa iau lucruri importante in bagaje, cand plec in excursiile familiei.

Nu mi-e teama sa rad cand simt asta. Nu mi-e teama sa zic NU sau DA. Nu mi-e teama sa cer ajutorul cand simt ca situatiile ma depasesc sau sunt prinsa in dileme. Nu mi-e teama sa-mi arat sentimentele, sa am momente de slabiciune sau sa am momente de maxima siguranta pe propria-mi persoana.

Cred cu tarie ca daca sunt sanatoasa din toate punctele de vedere pot face orice, pot fi langa colegi, clienti, parteneri atunci cand au nevoie de mine, sprijinindu-i atat in momentul in care mi se cere, cat si cand simt eu ca au ei nevoie. Nu de putine ori simt ca trebuie sa duc mai departe bunele si relele invatate pana acum din propria-mi experienta sau din sfaturile primite de-a lungul timpului.

Bine, nu intotdeauna vei fi interpretat corect cand vrei sa ajuti, nu intotdeauna este ok sa te feresti sa nu iei atitudine pentru a nu supara pe unii sau pe altii, nu intotdeauna esti fericit cand corectezi pe cineva, cand dai sfaturi, desi acestea sunt necesare. Nu intotdeauna esti interpretat corect cand tai raul de la radacina mai devreme pentru a reduce pierderile, nu intotdeauna te simti impacat ca ai dat un anumit feedback (mai ales negativ), desi mai apoi acesta poate fi benefic. Nu intotdeauna vei fi respectat pentru ca ai coloana dreapta, ca vrei calitate, ca urmezi pasii catre un produs finit complet, catre o stare de libertate profunda. Dar, eu una, intotdeauna voi prefera sa am aproape oameni calzi, darnici si voiosi, care pun suflet in tot ceea ce fac.

Nu te simti bine daca esti prea delasator, nu te simti eroic nici daca esti prea dur. Trebuie gasit intotdeauna echilibru intre ce iti face tie bine, ce le face bine celor implicati din jurul tau, care e drumul pe care vrei si simti ca trebuie sa il urmezi. Intr-adevar viata e si gri si roz, asa ca trebuie sa ne adaptam din mers. 

Stiu, asta e dezavantajul ca nu mai suntem copii. Oamenii mari cand se supara, o mare parte din ei, raman cu sentimente dubioase, pe cand copiii acum se cearta, acum spun in fata ceea ce simt fara ocolisuri, dar mai apoi tot la joaca impreuna cu partenerii lor de ghidusii se regasesc.

Important e ca acum, om mare fiind, sa urmez o directie de tipul: “ZEEEEEEEENNNNNN!” – teoria de viata a unui maestru:D si sa ma bucur, din cand in cand, de un scurt restart pentru reluarea starii mele naturale, cu un zambet cald si  de multumire, cu sentimentul de impacare si cu momente faine de  comunicare  cu cei din jurul meu.

In continuare… trebuie sa fiu EU, pentru ca acest EU aduna oameni dragi si sentimente frumoase,  tocmai pentru simplul motiv ca sunt EU!

Prin ochii vostri…

Stiu, stiu, sunt o draguta, o sensibila (mai ales o modesta – invat de la cei mai buni ), dar ar fi cazul sa mai scriu ceva din suflet, ceva numai bun pentru aceasta perioada – dinaintea Sarbatorilor Pascale. Poate ar fi trebuit sa am acest discurs disponibil in momentul in care colegii m-au votat pentru a 3-a oara la rand, drept “Cel mai dragutz coleg!”, dar astazi simt ca trebuie sa multumesc tuturor oamenilor dragi din viata mea… si nu numai.

Astfel, astazi stiu ca trebuie sa fiu recunoscatoare si sa multumesc:

• parintilor si surioarei mele – pentru copilaria daruita, pentru momentele magnifice si de neuitat pentru tot restul vietii, pentru omul Andreea care sunt astazi, pentru cei 7 ani de-acasa, de care sunt maxim de mandra;
• bunicilor – pentru modestia si simplitatea pe care m-au invatat sa le simt, sa le traiesc, pentru ca mi-au aratat ca in viata trebuie sa fii om cu bun-simt, sa respecti traditiile, parintii si sa zambesti  cu incredere; 
• socrilor mei - pentru mandria si deschiderea cu care m-au transformat in fata lor, mult asteptata, pentru sprijinul acordat, pentru mofturile implinite, pentru educatia oferita singurului lor baiat;
• sotului meu - pentru dragostea demonstrata, pentru atentia continua, pentru increderea oferit clipa de clipa, pentru sprijinul in toate activitatile realizate, pentru mandria cu care ma priveste la fiecare mica reusita de a mea;
• nasilor mei - pentru momentele de hahaiala, pentru sprijinul si sfaturile oferite, pentru prietenia sincera daruita;
• managerului meu - pentru increderea acordata care mi-a adus curaj si siguranta in toate activitatile realizate, pentru sfaturile oferite, pentru incurajarile sale, pentru impulsionarea continua spre dezvoltarea mea personala si profesionala;
• colegilor mei dragi - pentru sprijinul oferit, pentru recunoasterea meritelor, pentru ajutorul oferit neconditionat, pentru mediul frumos creat in care lucrez, pentru momentele de barfa si hahaiala, pentru incredere, pentru voturile oferite, pentru sfaturile daruite;
• prietenilor mei dragi din intreaga tara (Iasi, Piatra-Neamt, Bucuresti, etc.) – pentru toate momentele dragi, pentru urarile de La multi ani, pentru destainurile avute, pentru increderea oferita, pentru veselia aratata de fiecare data;
• persoanelor care ma supara, ma jignesc, ma intristeaza, fara rea-vointa - pentru ca nu ma pot dobora, pentru ca ma fac sa-mi dau seama ca pun suflet in tot ce realizez, in toate relatiile pe care le cladesc, pentru ca imi arata ca am oameni cu adevarat faini aproape si la bine si la greu, pentru ca sunt o luptatoare si-o optimista, pentru ca stiu  ca am de ce sa ma mandresc cu persoanele dragi mie, pentru ca ma impulsioneaza sa iert si sa zambesc in momente neasteptate;
• persoanelor reci si distante - pentru ca ma fac sa inteleg cat de cald e sufletul meu intr-o lume in viteza, pentru ca ma fac sa constientizez ca fiecare avem o directie si nu trebuie sa ne schimbam pentru unii pentru altii, pentru ca fiecare avem un rol si astfel se realizeze echilibrul intregii lumi;
• persoanelor atotstiutoare - pentru ca ma fac sa constientizez ca stiinta si cunostintele pe care le adunam in viata din propriile invataminte si experientele realizate sunt adevaratele valori pe care trebuie sa ni le insusim si sa le folosim cu cap pentru o dezvoltare continua, pentru o armonioasa comunicare cu cei din jurul nostru;
• persoanelor la sufletul carora nu am ajuns inca - pentru lupta continua pe care trebuie sa o duc cu mine, pentru a fi mai buna, pentru a nu ma lasa pe tanjeala, pentru a ma ambitiona spre mai mult;
• persoanelor care au cu adevarat greutati in viata - pentru ca ma fac sa constientizez ca ale mele sunt nimicuri sau alintaturi, pentru ca ma impulsioneaza sa fiu mai buna, mai iertatoare, mai draguta si recunoascatoare pentru tot ce-mi ofera Dumnezeu;

Astazi, va multumesc voua!

Astazi ma bucur de invataturile oferite de voi toti!

Astazi sunt omul pe care il stiti, pe care vi-l arat cat se poate de sincer cu zambet sau cu lacrimi pe chip, clipa de clipa!

Astazi sunt mandra de mine, prin ochii vostri cand ma priviti!

Shaolin romanesc :))

Tare simpatica reclama!

Ne molipsim unii de altii! :)

Primavara imi da o stare tare faina… soarele, culorile vii ma fac sa simt ca traiesc, ca vreau sa dansez, sa fiu sexxy mamasita, sa ma bucur de toate, sa fac daruri, sa transmit pupicioi si imbratisari celor dragi, sa le zambesc tuturor, sa fac ordine si disciplina atat in casa, dulapuri si calculator cat si in suflet.  

Ma gandesc ca in lumea asta mare si chipesa, nu poti fi fericit sau trist singur… nu cand esti implicat, nu cand oameni dragi iti sunt aproape sau tu le esti lor. Patania care m-a facut sa ma gandesc la aceasta stare, vi-o povestesc in cele ce urmeaza.

Sotiorul meu si-a pierdut zilele acestea bratara de aur, cadoul lui de la parinti de majorat – set cu lantul. O bratara la care tinea mult, care era facuta manual, la comanda… deci cam greu spre imposibil sa gasim alta. Nestiind unde anume si cand i-a cazut de la mana, am orbecait amandoi prin locurile in care a fost in ultimele 2 zile, dar fara reusita.

Oricat as fi incercat sa-l incurajez, sa ii spun ca luam alta, ca la turci sigur vom gasi un model asemanator, ca daca va fi ca bratara sa fie a lui va aparea cumva, daca nu, inseamna ca cineva are mai mare nevoie de ea decat noi… era inutil pentru ca el era trist si dezamagit… si stare mea era si mai si cand il vedeam asa si nu puteam sa fac nimic.

Tot gandindu-ma si refacandu-i traseul din ultimele zile, am cautat in toate colturile din casa, in speranta ca aici s-a pierdut si am reusit… am gasit-o si am putut sa-i aduc fericirea, sa fac singurul lucru pe care si-l dorea acum – sa aiba bratara lui inapoi.

Asa ca am ajuns sa constientizez si mai accentuat ca traim prin cei din jurul nostru, le traim starile, ne traiesc emotiile… ca uneori e mai greu pentru cel de langa, implicarea fiind in dublu sens.. Asa cum mamele au emotii mult mai mari pentru copii cand ii lasa la scoala, la gradinite, cand au examene, etc.  simt ca acum mi s-a inversat rolul de copil,  dorind acum ca eu sa fiu pusa la incercare si nu parintii mei, nu cei dragi mie… Asa patesc cu sotul meu, cu sora mea, desi stiu sigur ca sunt mai eroi ca mine, ca nu se dau batuti in veci.. nu pot sa nu traiesc la intensitate maxima, poate prea mult decat e cazul, sentimentele si starile prin care trec ei. 

Am noroc ca sunt destul de organizata si ce-i mai important ca optimismul nu ma paraseste usor si cred cu tarie ca unele lucruri rele la prima vedere, ni se intampla cu un scop si ca ceva bun trebuie sa iasa la suprafata la urma urmei.

De asemenea cred cu tarie ca putem face orice daca suntem sanatosi si ca aici am putea gasi singurul hop care ne-ar putea face sa ne simtim demotivati, dar cu siguranta faptul ca nu gasim camasa, pantofii visati, ca nu ne permitem anumite luxuri, ca parca nuanta de par nu e cea de pe cutie, ca tricoul preferat nu ne mai vine, ca pozele au iesit in ceata, ca mancarea a iesit fara gust sau orice alt lucru marunt ni s-a intamplat (si pe care in prima faza il vedem ca o catastrofa), trebuie sa ne reamintim ca important e sa fim bine, sanatosi: noi si cei dragi noua si sa ne punem pe treaba in continuare cu optimism si zambet chipes pe mutrita… pentru ca toate se vor aseza intr-un final, asa cum trebuie sa fie!

Nimic nu ne poate sta in cale daca ne propunem cu adevarat, iar daca nu am reusit sa realizam un plan trebuie continuat sa muncim pentru el, sa speram in el, sau pur si simplu sa renuntam, sa invatam sa ne detasam de el, pentru ca nu e pentru noi.. pentru ca avem alte planuri marete de realizat, cu siguranta.

Si DA! Ajungem momente in care traim prin altii, cand simtim ce simt ei, cand am vrea sa ne dam peste cap sa le rezolvam problemutele, cand am prefera sa fim noi in locul lor. Dar asta insemna sa iubesti, sa fii langa cel de langa tine, sa fie langa tine cand ti-e greu sau cand ti-e bine. Ne bucuram impreuna, ne intristam impreuna, radem si plangem impreuna si ne molipsim unii de la altii fara sa ne dam seama – atat trairile, sentimentele cat si obiceiurile, gandirea, alegerile si asta ne face sa devenim un intreg.  

Suntem oameni! Si DA, am nevoie de cei dragi. Am nevoie sa traiesc prin mine si prin cei din jurul meu!  Am nevoie de bucuriile lor, pentru a le simti pe ale mele. Am nevoie de mine si de ei, pentru a fi completa! Impreuna! :”>